Ce înseamnă să fii PR-ist junior, într-o agenţie?

Un PR-ist junior este acel specialist în comunicare şi relaţii publice, student sau proaspăt absolvent, fără pic de experienţă (sau cu stagii de internship satisfăcute în agenţii) cu cel mai mic salariu, dar, în acelaşi timp, cel mai „exploatat” de către colegii săi cu vechime în breaslă.

Juniorii din PR pot ocupa, de la funcţia neplătită de trainee[1] (în agenţiile care acceptă internship), pănă la funcţiile de PR Assistent – plătită cu un salariu suficient de mic, încăt să nu îţi permită să plăteşti chiria fără ajutorul părinţilor şi PR Executive – când deja începi să câştigi decent (în unele agenţii funcţia de PR Executive oferă, celui care o ocupă, posibilitatea de a oferi consultanţă, dar, în majoritatea cazurilor, principalele sale atribuţii sunt executive – o descriere amănunţită a principalelor funcţii şi salarii din PR-ul de agenţie va putea fi găsită în carte).

Majoritatea agenţiilor de PR din România funcţionează ca  adevărate „pepiniere” de specialişti în relaţii publice: acceptă juniori cu, sau fără, experienţă, îi formează ca specialişti, apoi „le dau drumul” în lume. Pentru un PR-ist junior, care consideră că a venit momentul „să înceapă să-şi câştige pâinea”, după primul moment de „euforie”, acela de a fi acceptat într-o agenţie „cu ştaif”, urmează momente mai mult sau mai puţin plăcute: „confruntarea” cu colegele (spun colegele, pentru că, cu puţine excepţii, sectorul PR-ului este dominat de sexul feminin – nu ştiu de ce, dar am observat că agenţiile de PR conduse de bărbaţi atrag totuşi PR-işti bărbaţi).

De obicei, la venirea în agenţie, „juniorul” este repartizat unei anumite echipe (dacă în agenţie există sistemul lucrului pe echipe) în cadrul căreia va învăţa meserie şi căreia îi va asigura suportul său. Şi totul începe: există vreo sarcină neplăcută sau plicticoasă? Ghiciţi cine se va ocupa de ea! Trebuie sunaţi 1000 de invitaţi?…Treabă de „junior”! Avem de pus diacritice pe un text de 10 pagini? Ghiciţi din nou al cui task[2] este… Traduceri, baze de date, research [3]…Din nou, treabă de „junior”…

În general, un „junior” primeşte toate „maimuţele”[4] din partea celorlalţi membri ai echipei, şi, niciodată, mulţumiri. Uneori se plânge de asta apropiaţilor şi aşteaptă să treacă un an pentru a se muta în altă agenţie sau pentru a fi promovat, apoi, după un timp, devenind la rândul său „senior”, va face la fel cu „juniorii” repartizaţi echipei sale[5]. Este un cerc vicios şi îţi trebuie multă voinţă şi un caracter puternic pentru a nu te purta cu cei „mai mici”, la fel de răutăcios cum s-au purtat alţii cu tine.

Pe de altă parte, chiar dacă ai norocul să nimereşti într-un colectiv plăcut şi să beneficiezi de sprijinul colegilor cu experienţă, de „maimuţe” nu scapi, pentru că sunt genul de activităţi care trebuie făcute de cineva.

Ca nou angajat, fie că eşti sau nu începător, trebuie să te aştepţi, încă de la început, la „ciocniri” cu angajaţii mai vechi. În foarte multe agenţii de PR, se formează, adesea, un front comun al angajaţilor mai vechi, împotriva celor mai noi (indiferent de funcţia pe care o ocupă). Dar, dacă în calitate de „şef”, ai mai multe metode de a te face ascultat şi, ulterior, acceptat, ca „junior” este mult mai greu, îţi trebuie foarte multă răbdare şi perseverenţă.

Ciocnirile acestea reprezintă modalitatea folosită de echipă pentru a-ţi ura „bun venit”, iar dacă reuşeşti să depăşeşti acea perioadă (care, în funcţie de echipă, poate dura până la 6 luni) eşti acceptat pe deplin. Acea perioadă va înceta, fie în momentul în care eşti pe deplin acceptat, fie atunci când va apărea o altă „victimă”, un nou angajat asupra căruia se va năpusti toată echipa (inclusiv tu).

Va urma:
O zi din viaţa unui PR-ist junior…

[1]Invăţăcel, intern, student sau absolvent care lucrează neplătit într-o agenţie

[2]Sarcină de serviciu

[3]Cercetare, strângerea informaţiilor necesare pentru un anumit proiect

[4]Sarcini neplăcute sau plictisitoare.care sunt pasate celor mai noi angajaţi.

[5]În carte vei găsi infomaţii mai detaliate despre felul în care este structurată o echipă în cadrul agenţiei de PR, despre principalele funcţii şi salariile aferente.

5 gânduri despre „Ce înseamnă să fii PR-ist junior, într-o agenţie?”

  1. Foarte realist articolul! Din pacate pentru noi, incepatorii in PR, usile se deschid foarte greu, clanta fiind prea sus, iar unghiile si buricul degetelor prea tocite de atata batut…

    1. Asa este, insa, daca te consoleaza cu ceva, toti am trecut prin asta la inceputul carierei, doar ca unii au uitat cum erau pe vremea junioratului, iar altii nu…

      Adesea inceputul carierei depinde mai degraba de noroc, incredere si perseverenta, decat de studiile pe care le-am finalizat.

Lasă un comentariu

…un magazin de relatii publice si comunicare