Arhive etichetă: strategie de relatii publice

Media Library – ce este, cum o pregăteşti şi de ce?

Media Library este acel instrument folosit în agenţiile de PR, care face diferenţa între un profesionist şi un „profan”. Acest instrument „magic” îi permite PR-istului să redacteze răspunsurile la solicitările media în cel mai scurt timp posibil şi să obţină aprobările şefului/ clientului într-un timp record.

Cum arată Media Library?

În mod normal, este un document redactat în word, în care se regăseşte toată comunicarea cu presa pentru un anumit client, într-o perioadă delimitată de timp (pentru ca folosirea lor să fie cât mai uşoară, trebuie să fie anuale).

Această „bibliotecă media” trebuie să fie foarte bine documentată şi completată.

Structura unei „Media Library” eficiente

Pentru a fi eficient, documentul trebuie să aibă două părţi, bine delimitate prin felul de comunicare cu presa: comunicare proactivă (iniţiată de PR-ist) sau reactivă (iniţiată de jurnalist).

În partea documentului care se referă la comunicarea proactivă, vom introduce, pe rând, toate materialele de presă redactate pentru un client, în ordinea cronologică a trimiterii către presă.

În partea dedicată comunicării reactive, vom introduce toate solicitările media şi răspunsurile furnizate, atât cele „corporate” (despre companie), cât şi „de brand” (referitoare la produsele/ serviciile companiei), în ordinea cronologică a trimiterii către presă.

Citeste continuarea aici…

Citeste:

 

Completeaza-ti portofoliul cu materiale si instrumente de PR

In perioada 16 septembrie – 14 octombrie 2013 Russenart Communications organizeaza, in paralel, 2 module de cursuri a cate 4 sesiuni de workshop-uri Buticul de PR.

Toate cursurile si workshop-urile vor fi organizate exclusiv pe platforma online Buticul de PR

Fiecare modul de workshop-uri va cuprinde 4 sesiuni saptamanale, a cate 5 workshop-uri.

Modulul 1  

  • Se adreseaza studentilor si specialistilor juniori
  • Cuprinde 4 sesiuni saptamanale de workshop-uri
  • Fiecare sesiune de workshop-uri dureaza o saptamana (5 zile de workshop-uri, de luni pana vineri)
  • Se deruleaza in perioadele: 16 – 20 setembrie 2013, 23 – 27 septembrie 2013, 30 sept – 4 oct. 2013, 7 – 11 octombrie 2013.
  • Fiecare sesiune saptamanala cuprinde urmatoarele teme:
    • Strategia de relatii publice: creativitate si structura
    • Proiectele de CSR –  responsabilitate sociala sau modalitate de promovare
    • “Action planul” sau planul de activităţi
    • Cum pregătim şi redactăm un buget?
    • Calendarul (lunar, trimestrial, anual sau per eveniment/ proiect)

Citeste continuarea aici …

 

Modulul 2

  • Se adreseaza studentilor si specialistilor de nivel intermediar
  • Cuprinde 4 sesiuni saptamanale de workshop-uri
  • Fiecare sesiune de workshop-uri dureaza o saptamana (5 zile de workshop-uri, de luni pana vineri)
  • Se deruleaza in perioadele: 16 – 20 septembrie 2013, 23 – 27 septembrie 2013, 30 sept – 4 oct. 2013, 7 – 11 octombrie 2013.
  • Fiecare sesiune saptamanala cuprinde urmatoarele teme:
    • Organizarea unui eveniment reusit; tipuri de evenimente
    • Campania de presa: tipuri si modalitati de pregatire eficienta
    • Dosarul de presa: continut, structura, materiale de presa
    • “Media Library” si  „Media Panorama” – cum le pregatesti si de ce?
    • Analiza de presa  – ca modalitate de evaluare a rezultatelor; 3 tipuri de analiza

Citeste continuarea aici …